Un sitemap e un fișier în care îi spui lui Google ce pagini are site-ul tău. O listă de adrese, într-un format pe care îl citesc motoarele de căutare, de obicei la adresa domeniultau.ro/sitemap.xml.

Atât. Nu e o setare secretă, nu îți crește clasamentul și nu garantează că paginile vor fi indexate. E o listă, iar Google o tratează ca pe o sugestie, nu ca pe un ordin.

Dacă nu garantează nimic, la ce ajută

Google găsește pagini urmărind linkuri, dintr-o pagină în alta. Merge bine când site-ul e mic și bine legat. Se împotmolește în trei situații, și exact acolo ajută sitemap-ul.

  • Pagini la care nu duce aproape niciun link. Articolele vechi, împinse de pe pagina de blog de cele noi, sunt cazul clasic.
  • Site-uri mari, cu multe pagini. Fără o listă, Google descoperă lent și inegal.
  • Pagini noi, apărute azi. Cu sitemap ajung mai repede în atenția lui Google decât dacă ar fi descoperite întâmplător.

Mai are un rol, mai puțin evident și mai util în practică: e unealta de diagnostic. Când știi exact ce ai trimis, poți compara cu ce a indexat Google. Diferența dintre cele două numere e una dintre cele mai bune întrebări pe care ți le poți pune despre site.

Verifică în două minute dacă ai unul

Scrie în browser adresa site-ului tău urmată de /sitemap.xml. Dacă vezi o listă de adrese, ai. Dacă vezi 404, nu ai, sau e în altă parte.

Mai încearcă și /sitemap_index.xml, folosit de unele platforme care împart lista în mai multe fișiere. Și deschide /robots.txt: acolo, de obicei, e scris pe ce adresă stă sitemap-ul.

Dacă nu ai niciunul, nu intra în panică. Un site de zece pagini, bine legate între ele, e găsit fără probleme și fără sitemap. Devine important pe măsură ce crește numărul de pagini.

Ce trebuie să conțină, și mai ales ce nu

Regula de bază: în sitemap intră exact paginile pe care vrei să le vadă lumea în Google. Nimic altceva.

Greșelile care fac sitemap-ul inutil sau chiar dăunător:

  • Pagini pe care le-ai marcat ca să nu fie indexate. Îi dai lui Google două instrucțiuni contradictorii în același timp.
  • Pagini care dau 404. Un sitemap plin de adrese moarte e semnul unui site prost întreținut.
  • Adrese care redirecționează în altă parte. Pune adresa finală, nu pe cea care face un ocol.
  • Aceeași pagină în două variante, cu și fără slash la final, sau cu și fără www. Alege o formă și folosește-o peste tot.
  • Pagini de administrare, de coș, de rezultate de căutare internă. Nu au ce căuta în căutări.

Fiecare adresă poate avea și o dată a ultimei modificări. E util, cu o condiție: să fie adevărată. Dacă fișierul spune modificat azi pentru toate paginile, la fiecare reconstruire a site-ului, Google învață repede că data aia nu înseamnă nimic și o ignoră. Un câmp care minte e mai rău decât un câmp lipsă.

Există și câmpuri de prioritate și frecvență de actualizare. Google a spus explicit că nu se uită la ele. Nu strică să fie acolo, dar nu le acorda atenție.

Cum îl trimiți la Google

În Google Search Console există o secțiune Sitemaps. Introduci acolo adresa fișierului și gata. După câteva zile vei vedea câte adrese a citit și câte a indexat efectiv.

A doua cale, complementară: scrie adresa sitemap-ului în fișierul robots.txt. E o linie simplă și o citesc toate motoarele de căutare, nu doar Google. Despre robots.txt am scris separat, pentru că e fișierul care face cel mai mult rău când e greșit.

Nu are rost să trimiți sitemap-ul de mai multe ori, sau zilnic. Se trimite o dată, iar de acolo Google îl recitește singur.

Un sitemap sau mai multe

Un singur fișier poate conține până la 50.000 de adrese și are o limită de mărime. Peste asta, se împarte în mai multe fișiere, legate între ele printr-un fișier index. Pentru un site de firmă, cu zeci sau sute de pagini, discuția e teoretică: încape totul într-unul singur.

Unde chiar ajută împărțirea, chiar și la site-uri mai mici, e în diagnostic. Dacă ții paginile de serviciu într-un fișier și articolele în altul, Search Console îți arată rata de indexare separat pentru fiecare. Așa vezi imediat dacă problema e la articole sau la paginile principale, în loc să te uiți la o medie care nu spune nimic.

Există și sitemap-uri specializate, pentru imagini și pentru video. Merită doar dacă acel tip de conținut chiar contează pentru tine, de exemplu la un portofoliu foto. Altfel, e efort fără câștig.

Cine ți-l face

Aproape nimeni nu scrie un sitemap de mână, și nici nu ar trebui. Un fișier scris manual rămâne în urmă din prima săptămână, iar un sitemap vechi e mai rău decât niciunul, pentru că trimite Google către pagini care nu mai există.

Orice platformă serioasă îl generează singură și îl actualizează când adaugi sau ștergi o pagină. Dacă site-ul tău e construit de cineva, întrebarea corectă nu e am sitemap, ci se actualizează automat. Dacă răspunsul e că se regenerează manual, la cerere, ai găsit o problemă care va reapărea la fiecare pagină nouă.

Numărul care îți spune adevărul despre site

După ce sitemap-ul e trimis, Search Console îți arată două numere: câte adrese ai trimis și câte sunt indexate. Compară-le.

Dacă sunt apropiate, e bine. Dacă ai trimis 60 și sunt indexate 12, ai o problemă reală, iar raportul de Indexare îți spune motivul pentru fiecare pagină rămasă pe dinafară. Cele mai frecvente motive sunt: pagină blocată, pagină marcată să nu fie indexată, sau pagină considerată duplicat al alteia.

Ultimul caz merită atenție, pentru că nu e o eroare tehnică, e un verdict: Google a citit pagina și a decis că nu aduce nimic în plus față de altele. Acolo soluția nu e un fișier, e conținutul. Am scris despre asta în articolul despre optimizarea unui site.

Pe scurt

  • Sitemap-ul e o listă a paginilor tale, nu un factor de clasament.
  • Verifică-l scriind domeniul tău urmat de /sitemap.xml.
  • Pune în el doar paginile pe care le vrei în Google, fără 404-uri și fără redirecturi.
  • Data ultimei modificări e utilă doar dacă e adevărată.
  • Trimite-l o dată în Search Console și scrie-l în robots.txt.
  • Compară adresele trimise cu cele indexate. Diferența îți arată unde e problema.